Informaţii privind protecţia datelor
Noi tratăm protecţia datelor şi al confidenţialitatii cu foarte mare seriozitate şi respectăm normele de protecţie a datelor valabile la nivel naţional şi european. Anterior înaintării unei sesizări vă rugăm citiţi cu atenţie aceste informații privind protecţia datelor.
Informaţii privind Sistemul de raportare al evenimentelor
Sistemul de raportare al evenimentelor este administrat în Germania de compania EQS Group GmbH în numele companiei Schaeffler AG (numită în continuare şi: „compania”).
Datele şi informaţiile cu caracter personal care se introduc în sistemul de sesizare sunt salvate într-o bază de date administrată de compania EQS Group GmbH, Karlstraße 47, 80333 Munich. Numai compania Schaeffler AG are drept de vizualizare a datelor. Nici compania EQS Group GmbH şi nici alţi terţi nu au acces la date.
Toate datele sunt codificate, protejate cu parolă şi salvate într-o locaţie sigură, astfel încât accesul este limitat la un cerc foarte restrâns de persoane autorizate în mod explicit din cadrul companiei Schaeffler AG.
Utilizarea sistemului de sesizare are loc din propria dumneavoastră inițiativă. Vă rugăm aveţi în vedere faptul că nu putem accepta şi procesa sesizările decât dacă confirmaţi că aţi citit şi înţeles indicaţiile privind protecţia datelor şi dacă v-aţi exprimat acordul cu privire la procesarea tuturor datelor cu caracter personal introduse de dumneavoastră conform prezentelor informaţii privind protecţia datelor.
Atunci când înaintaţi o sesizare prin intermediul sistemului de raportare al evenimentelor, vă vom ruga să ne furnizați următoarele date şi informaţii personale:
- numele dumneavoastră, în măsura în care vă divulgaţi identitatea,
- împrejurarea dacă sunteţi angajaţi ai companiei Schaeffler şi
- dacă este necesar, numele şi alte date personale ale persoanelor pe care le menţionaţi în sesizarea dumneavoastră.
Sesizările recepţionate sunt preluate de angajaţi instruiţi în mod special ai departamentului de conformitate din cadrul companiei Schaeffler AG şi sunt tratate permanent în mod confidenţial. Angajaţii departamentului de conformitate verifică conținutul sesizării şi dacă este necesar efectuează o anchetă suplimentară specifică cazului.
În cadrul procesării sesizării sau în cadrul anchetei speciale, poate fi necesară transmiterea sesizărilor către alţi angajaţi ai companiei Schaeffler AG sau angajaţi ai altor companii din cadrul grupului Schaeffler, de ex. atunci când sesizările fac referire la evenimente din companii aparținând Schaeffler AG. Acestea din urmă pot avea sediul şi în ţări din afara Uniunii Europene sau a Spaţiului Economic European, țări în care pot exista reglementări diferite privind protecţia datelor personale. Ne vom asigura permanent ca, la transmiterea sesizărilor, prevederile aplicabile din legislaţia privind protecţia datelor să fie respectată.
Fiecare persoană cu acces la date este obligată să respecte confidenţialitatea.
Principiile de bază ale protecţiei datelor
Destinație exclusivă
Compania poate utiliza datele cu caracter personal numai în scopul pentru care au fost colectate iniţial sau pentru care persoana în cauză şi-a exprimat ulterior acordul. În plus, compania trebuie să se asigure prin măsuri adecvate că datele personale sunt utilizate exclusiv în scopul prevăzut şi că acestea sunt corecte, complete şi actuale.
Informaţii privind persoana învinuită
La cerere, compania trebuie să ofere persoanelor în cauză informaţii privind datele cu caracter personal stocate despre aceştia. În plus, acestor persoane trebuie să li se ofere posibilitatea de a corecta, modifica sau şterge datele incorecte. Identitatea dumneavoastră, adică a autorului sesizării, nu va fi dezvăluită. Mai mult, aceste drepturi pot fi respectate doar când astfel nu este periclitată luarea măsurilor necesare lămuririi situaţiei.
Furnizarea de informaţii, corecţia, ştergerea şi restricţionarea
Dvs. şi persoanele menţionate în sesizare aveţi dreptul la informare, la corecţia, ştergerea sau restricţionarea datelor dumneavoastră personale şi puteţi revoca oricând, fără specificarea motivelor, salvarea datelor dumneavoastră. În acest caz, se verifică imediat în ce măsură datele salvate mai sunt încă necesare pentru procesarea sesizării. Datele care nu mai sunt necesare vor fi şterse imediat.
Stocarea
Compania salvează sesizările atât timp cât acest lucru este necesar pentru procesul de cercetare sau cât timp există un interes justificat al companiei sau dacă salvarea este necesară în baza unei legi. Ulterior, sesizările sunt şterse sau anonimizate, deci referirile la identitatea dumneavoastră ca autor al sesizării şi la persoana menţionată în sesizare se vor elimina definitiv şi ireversibil.
Exprimarea acordului
Am citit şi am înţeles informaţiile privind protecţia datelor. Sunt de acord cu colectarea, procesarea şi utilizarea datelor şi informaţiilor mele personale conform informaţiilor privind protecţia datelor.